luni, 28 septembrie 2009

Kalispera!


Autobuz.
'Heraklion?', 'Ne, ne.' Ma asez la geam si astept cu mare nerabdare sa ajung in capitala. Peisajul grec si inghesuit ma framanta de cateva zile. Ma harnicesc sa descifrez toate denumirile luminoase de orice. Suprematia o detine fara dubii mandrul 'farmakeio' in toate formele si dimensiunile. Suna un telefon si raspunde un tip in pantaloni scurti si bocanci, pleata si t-shirt army style. Auzim toti cu mare claritate ce discuta domnul, pacat ca nu intelegem. Privirea mi se incrunta a fascinatie cand blonda din spatele domnului galagios isi scoate peria si incepe sa se pieptene agale. Nu apuc sa numar firele de par in cadere libera din cauza socului ca voi intra in Marks and Spencer inainte de a ma da jos din autobuz. Din fericire, gigantul se opreste la stop, numai bine incadrat temporo-spatial ca un scooter-ist sa se sprijine cu o mana de el.
Verde (sau asa ceva). Trecem pe langa un magazin impanzit cu icoane flancat de unul impanzit cu pantofi si de altul cu o domnisoara in vitrina pe care o machiaza alta domnisoara, care (cand nu machiaza) vinde cosmetice din ulei de masline.
Din autobuz strabate o manea (despre iubire si tradare) si afara se pozeaza in puterea noptii o mireasa cu al ei mire in fata unei biserici goale.
Cobor din autobuz in fata tirului cu detinuti si ma indrept spre centrul pietonal de unde se aud strigate si se flutura steaguri verzi in timp ce pe un ecran imens cuvanteaza cineva. Miroase a politica si baclava.
Ma asez la o terasa si comand o cafea la care primesc porumb prajit si chipsuri.
Un moment de viata colorata.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu